Andreea Mantea și-a sărbătorit fiul. David a împlinit 8 ani: „Am cunoscut și împlinirea”

Publicat: 02 iun. 2023, 14:59 Autor: Camelia Vedete

David a împlinit 8 ani. Andreea Mantea și-a sărbătorit băiețelul. David Mantea a împlinit vârsta de 8 ani, la sfârșitul lunii mai, iar fiecare aniversare vine cu multă emoție pentru celebra mămică.

Au trecut 8 ani de când vedeta Kanal D și-a ținut pentru prima dată puiul în brațe, un copil pe care și l-a dorit foarte mult și alături de care a trăit niște momente unice.

Ca în fiecare an, mămica a avut grijă să marcheze în mod corespunzător această zi specială din familia lor, iar David a avut parte de o petrecere cu multe baloane și cu un tort inspirat din personajele și jocurile lui preferate.

„27.05.2015 ❤️ Ziua în care am descoperit o altfel de iubire și un alt sens al vieții mele. Am făcut cunoștință cu acest suflețel care m-a ales pe mine să îi fiu mamă. De atunci am cunoscut și împlinirea. Și pare că nimic altceva nu mai contează. Am tot! 🤍”, a transmis Andreea Mantea pe contul de Instagram.

David a împlinit 8 ani. Andreea Mantea, gânduri cu emoție despre viața de mamă: „De atunci am cunoscut și împlinirea”

Vedetele au reacționat și ele la postarea prezentatoarei TV și i-au transmis micuțului David felicitările și urările lor de bine.

„La mulțiiiiii aniiii”, a scris Raluca Bădulescu.
„La mulți ani frumoși ca el! 🎉🎉🎉🎉❤️”, a transmis și Simona Pătruleasa.

„La multi ani minunați, David ❤️”, a fost și urarea venită din partea Monicăi Anghel.

Andreea Mantea, o mamă exigentă: „Tot ce știe el până în acest moment, trei sferturi știe doar de la mine”

Andreea Mantea s-a implicat mult în educația copilului ei și se consideră o mamă exigentă. Tocmai din acest motiv, vedeta recunoaște că nu se ferește să-i spună copilului când greșește sau chiar să-l certe, atunci când are motive întemeiate.

„Din punctul meu de vedere tot ce știe el până în acest moment, trei sferturi știe doar de la mine. Am făcut o școală fantastică cu el. Școala propriu-zisă doar i-a punctat tot ce l-am învățat eu. Într-un fel, mă bucur că de aici încolo nici eu nu mai știu să-i mai explic.

Când o să înceapă din alea, cu necunoscutele. Eu nu sunt de acord cu toată nebunia asta cu parentingul de acum, cum că nu trebuie să îți cerți copilul, nu spune că nu face bine, nu spune că nu se pricepe pentru că îi creezi traumă.

Noi nu avem nicio traumă. Eu prefer așa, cu papucul și cu mătura”, declara Andreea Mantea într-un interviu mai vechi, conform demamici.ro.

Andreea Mantea se declară nu doar o mamă exigentă, dar și mândră de copilul ei și rezultatele pe care David le-a avut de-a lungul vremii.

„David citește. Nu îl oblig. El este pasionat de citit. Se plictisea foarte tare, probabil pentru că mergea cu mine pe la filmări sau pe unde aveam treabă și s-a apucat să citească. Era mult mai interesant ce citea el acolo decât ce face maică-sa.

A prins acest drag. Nu-l interesează Playstation, s-a jucat un joc cu un cangur și de atunci nu l-a mai interesat. Uită-te la el cât este de perfect: la școală se bate cu câte 4, și-o ia, nu zice nimic, îndură pentru fetițe, citește, are rezultate foarte bune la școală, mă ajută la treabă, și mai mult decât atât plânge și la filme. E bărbatul perfect. A, nu chiar perfect, că are burtă”, a mai dezvăluit Andreea.

Publicat: 02 iun. 2023, 14:59 Autor: Camelia Vedete
Autor: Camelia
A absolvit Facultatea de Jurnalism și Științele Comunicării din București. A lucrat încă din 2009 la ProSport ca intern. In…...
Pe aceeași temă
×